Doi copii au salvat un bătrân rătăcit de la moarte în județul Satu Mare
După două zile de căutare a bărbatului, de 85 de ani, dispărut de joi seara de la Căminul de Bătrâni din Păulești, acesta a fost găsit astăzi, pe raza comunei Păulești, în jurul orei 16.30, de către doi copii. Din câte se pare, bărbatul a rătăcit de vreo două zile în pădurea de lângă Păulești.
Suferind de Alzheimer, doar o minune a făcut ca acesta să supraviețuiască timp de două zile, la vârsta sa înaintată. Cu atât mai mult cu cât în zonă a fost anunțată prezența unei haite de lupi, care a sfâșiat sâmbăta trecută 40 de oi.
Bărbatul a fost dus imediat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații suplimentare. Membri ai familiei au declarat că bărbatul este bine și se pare că ar fi în afara oricărui pericol.
Prima persoană care a rugat comunitatea să sară în ajutorul familiei a fost chiar fiica bătrânului, Mihaela Johnny, care trăiește în Canada. ”Sunt încă șocată, tremur! Credeți, vă rog, în miracole, pentru că există! Un miracol Dumnezeiesc!”, a spus Mihaela.
Familia bărbatului dispărut ține să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în căutarea acestuia.
“Bunicul meu a fost găsit viu și teafăr! Acum, la ora 15:30, (ora României) după 2 zile și 2 nopți de stat în frig și ploaie. A fost găsit în Grădina Nucilor, pădure pe malul Someșului în Păulești, Satu Mare. (Loc în care cu o săptămână înainte lupii au atacat 40 de oi). Bunicul a fost dus de urgență la spital și am reușit să vorbim cu el la telefon și este în stare bună și foarte lucid!”, este anunțul unui membru al familiei.
Ce spune Poliția: ”În urma unei ample acțiuni de căutare, inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, bărbatul de 85 de ani din Satu Mare, care a plecat în data de 13.04. a.c. de la de la Centrul de îngrijire Sf. Ioan din loc. Păulești, a fost găsit. Sub coordonarea polițiștilor, peste 40 de persoane au format astăzi, 15.04.2017, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei comunei Păulești, echipe de căutare a bărbatului dispărut. Polițiștilor li s-au alăturat și reprezentanți ai celorlalte structuri județene ale MAI, respectiv jandarmi și pompieri, dar și voluntari din comunitatea locală. Eforturile depuse de aceștia nu au fost în zadar, bărbatul dispărut fiind găsit în jurul orei 15.00, pe malul râului Someș, la limita teritorială dintre Păulești și Satu Mare. Cel în cauză a fost preluat de Ambulanță, urmând a fi supus în unitatea spitalicească județeană unor investigații medicale amănunțite. Mulțumim tuturor celor angrenați în misiunea de căutare!”