INCONŞTIENŢĂ! DOI COPII au fost RĂNIŢI într-un accident produs de BUNICUL lor. Bătrânul NU avea permis
Doi minori de 13 ani şi doar un an au fost răniţi ieri din cauza bunicului lor, de 69 de ani, care s+a urcat la volan fără permis şi a intrat cu un motocultor într-un autoturism.
Concret, ieri, 27.06.2016, ora 16:55, pe DN 1 C, între localităţile Halmeu şi Turulung, județul Satu Mare, I.F., de 69 ani, din Halmeu, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie, conducând un utilaj agricol (motocultor) care tracta o remorcă, pe fondul neacordării de prioritate la efectuarea unui viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un conducător auto de 36 ani, tot din Halmeu.
În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului motocultorului, dar și a doi minori de 13 respectiv 1 an, pasageri în remorca motocultorului.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.