Doi ani de închisoare cu executare după ce a furat un telefon din Altex, în Satu Mare
Un bărbat a fost condamnat JOI, 2.02.2024, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în regim de detenţie, după ce a furat un telefon dintr-un magazin Altext, situat în incinta hypermarket-ului Auchan, de pe Drumul Careiului, în municipiul Satu Mare. Este important de precizat că individul era recidivist și a avut și alte condamnărui similare, dar furtul telefonului i-a adus efectiv o condamnare cu executare.
Conform informațiilor PresaSM, în timp ce se afla în incinta magazinului Altex, situat în centrul comercial Aushopping Satu Mare, prin forțarea și înlăturarea sistemului de siguranță antifurt, individul a sustras de pe raftul magazinului un telefon mobil marca Samsung S21 Plus, cauzând un prejudiciu de 4.699,90 lei, nerecuperat.
Din declarația reprezentantului Altex Satu Mare rezultă că angajatul care era de serviciu pe raionul cu telefoane mobile a constatat lipsa din sistemul de siguranță antifurt a unui telefon mobil, expus pe un raft în zona dedicată telefoanelor mobile, motiv pentru care reprezentantul persoanei vătămate a procedat la vizionarea înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere din incinta magazinului.
Ocazie cu care a constatat faptul că o persoană de sex masculin, care purta șapcă cu cozoroc și mască de protecție, după ce a stat un timp cu telefonul mobil în mână, l-a introdus în buzunarul de la pantaloni, după care, fiind însoțită de o persoană de sex feminin care purta un ghiozdan de culoare roz, a părăsit magazinul fără să achite telefonul mobil.
Individul se află deja în Penitenciarul Aiud, care unde își va ispăși pedeapsa de doi ani de închisoare.