DOCUMENT. Pacienții COVID în stare gravă internați la Carei vor putea fi vizitați
Pacienții diagnosticați cu COVID-19 și care se află în stare gravă internați la spitalul municipal Carei vor putea fi vizitați. Conducerea unității a publicat condițiile în care se vor putea efectua vizitele.
Familia dar și preoții vor putea vizita pacienții COVID-19 aflați în stare gravă și internați la Spitalul Municipal Carei. Conducerea unității sanitare a publicat regulile după care pacienții vor putea primi vizite din partea clericilor sau a familiei.
Potrivit documentului, o singură persoană din familie poate intra la pacient, o singură dată, iar vizita nu poate depăși 15 minute.
La fel, timpul alocat pentru serviciul religios este tot de 15 minute.
Anunțul vine după ce reglementările au fost schimbate, iar ministrul Sănătății a anunțat că va fi permisă vizitarea pacienților COVID-19 aflați internați pe secțiile de Terapie Intensivă.
Primul spital din țară care a permis vizitarea pacienților COVID-19 de pe secțiile ATI a fost cel din Suceava.