Directorul RAR Satu Mare, Cristinel Darie, a trecut la cele veșnice
Șeful Registului Auto Română Satu Mare a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut în această dimineață pe pagina de socializare de către soția acestuia.
„Suflet preaiubit , Cristi te recomand lui Dumnezeu Atotputernicul şi te încredințez aceluia din mâinile căruia ai ieşit, pentru ca să te întorci la Creatorul tău, care te-a făcut din pământ. Pe tine , aşadar, care părăseşti această viață, să te elibereze Cristos care a binevoit să moară pentru tine. Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, să te aşeze în paradisul său şi el, Păstorul adevărat să te primească între oile sale. Să-ți ierte toate păcatele şi să te aşeze în rând cu aleşii săi. Să-l priveşti pe Mântuitorul tău față-n față şi să te bucuri de vederea lui Dumnezeu în veci. Amin. Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima şi sufletul său. Isuse, Marie, Iosife, ajutați-l în cea din urmă luptă cu moartea. Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-şi dea sufletul …AMIN. Sfinte Arhanghel Mlihail, apără-l în luptă, ca să nu piară la judecata cea din urmă!”, a scris soția acestuia.
La începutul lunii, Cristinel Darie și-a sărbătorit ziua de naștere.
PresaSM transmite condoleanțe familiei îndurerate!
Dumnezeu să-l ierte !!!
View Comment