Director al Spitalului Județean și Aeroportului, judecat pentru complicitate la evaziune fiscală
Fostul director economic al Spitalului Județean Satu Mare și al Aeroportului Satu Mare, Mircea Nicolae Pal, este judecat de magistrații Tribunalului Satu Mare pentru complicitate la evaziune fiscală.
”Pal Nicolae Mircea trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prev. de art. 48 al.1 C. pen. rap.la art. 9 al. 1, lit.c din L.241/2005 cu aplic.art. 35 al.1 C. pen. şi art. 5 C. pen. ( 10 acte materiale ), pct.2 din Rechizitoriu şi pe cale de consecinţă dispune începerea judecăţii cauzei”, se arată în decizia judecătorilor.
Trei persoane trimise în judecată
Reamintim că procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ciocan Vasile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, Finta Vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală şi Pal Nicolae Mircea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.
De ce îi acuză procurorii
Inculpatul Ciocan Vasile – administrator de drept şi de fapt la SC. Civic Impex SRL Certeze, jud. Satu Mare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada aprilie 2010 – iulie 2012, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unui număr de 31 facturi fiscale, provenind de la un număr de 3 societăţi comerciale din care una „fantomă”, în valoare totală de 6.608.686 lei, reprezentând contravaloarea unor prestări servicii fictive, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.180.141 lei ( 855.724 lei impozit pe profit şi 1.324.417 lei – TVA ).
Inculpatul Finta Vasile – administrator de drept şi de fapt la SC.Non Mary Impex SRL. Satu Mare, în perioada aprilie-noiembrie 2010, cu intenţie, cunoscând că operaţiunile facturate nu au nici un conţinut economic, a pus la dispoziţia inculpatului Ciocan Vasile – administrator la SC.Civic Impex SRL. Certeze, jud. Satu Mare, un număr de 6 facturi fiscale, pentru ca acesta să-şi diminueze baza impozabilă efectul fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Inculpatul Pal Nicolae Mircea – administrator de drept şi de fapt la SC. Prodax SRL. Satu Mare, în perioada februarie-noiembrie 2011, cu intenţie, cunoscând că operaţiunile facturate nu au nici un conţinut economic, a pus la dispoziţia inculpatului Ciocan Vasile – administrator la SC.Civic Impex SRL. Certeze, jud. Satu Mare, un număr de 10 facturi fiscale, pentru ca acesta să-şi diminueze baza impozabilă efectul fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Mircea Pal a fost contactat în repetate rânduri de redacția PresaSM.ro, dar acesta nu a comentat în niciun fel situația sa.