Din gelozie, un sătmărean s-a îmbătat și a distrus mașina soției cu un tractor
Un sătmărean, în vârstă de 41 de ani, din Roșiori, județul Satu Mare, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, s-a urcat la volanul unui tractor și i-a avariat mașina soției. Femeia a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 și a solicitat spijinul polițiștilor.
Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat duminică, 23 aprilie, în jurul orei 13.00, atunci când – pe fondul consumului de alcool și al unei dispute cu soția, individul s-a urcat într-un tractor și i-a avariat autoturismul Dacia Logan, aparținând soției sale.
Martorii au spus pentru PresaSM că au fost produse multiple avarii, atât la aripa spate, ușile laterale, cât și la bara de protecție din față.
Mai mult, i-a adresat femeii amenințări cu moartea. Motiv pentru care aceasta și-a luat cei doi copii minori și a plecat de acasă la o altă adresă.
Polițiștii au emis un ordin provizoriu de protecție împotriva agresorului. De asemenea, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunile de distrugere și amenințare.
Supărat pe soție pentru faptul că a sunat la 112, individul a amenințat că își va pune capăt zilelor pe Facebook. Detalii în link-ul de mai jos.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ