DIICOT a ”lucrat” unele chefuri de Crăciun, în Satu Mare. Le-a oprit alimentarea, traficant săltat și dus la ”Beciul Domnesc”
Acțiune de Crăciun a polițiștilor de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Satu Mare. Polițiștii de frontieră l-au prins în flagrant pe suspect în timp ce încerca să intre în țară, prin PTF Urziceni, având asupra lui cantitatea de 274,9 grame substanță care conține compusul psihoactiv 2-MMC, cantitate care urma să ajungă la petrecerile din județul Satu Mare, conform informațiilor PresaSM.
Dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare, instanța a admis cererea de arestarea preventivă pentru 30 de zile formulată de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Satu Mare.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare. Dispune arestarea preventivă a inculpatului P. ERIK, cercetat pentru comiterea infracţiunii de: – efectuare fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (…) constând in aceea că in data de 24.12.2023 a procurat, transportat și manipulat cantitatea de 274, 9 grame substanță care conține compusul psihoactiv 2-MMC, substanțele având ca destinație finală punerea pe piața de consum”, este decizia magistraților Tribunalului Satu Mare.
Dacă nu va ataca decizia Tribunalului Satu Mare, individul va rămâne după gratii ”pe o durata de 30 zile, începând cu data de 25.12.2023 până în data de 23.01.2024 inclusiv”.
Compusul psihoactiv 2-MMC este un drog sintetic, cunoscut și sub numele de ortomefedronă, un medicament de design recreațional cu efecte stimulatoare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
Titlul nu corespunde cu realitatea,schimbați DIICOT cu POLIȚIA DE FRONTIERA,
View Comment