DEZVĂLUIRI. Protestul medicilor, fals. Nu a fost criză de medicamente la Spitalul Județean
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că protestul medicilor a fost regizat, orchestrat de anumite persoane cărora nu le-a pronunțat numele. Totuși, a spus clar că nu a existat nicio criză de medicamente. Una dintre situațiile care ar fi stat la baza protestului medicilor din cadrul Spitalului Județean, în data de 12 mai 2017.
Pataki Csaba a declarat că a mai existat o posibilă tentativă de compromitere a activității Spitalului Județean, o persoană utiând să facă comanda pentru 12.000 de truse de transfuzie!
”Despre piesa de teatru din această primăvară denumită <<Criza de medicamente>> știu ce zic și am și dovezi. Au fost făcute anchete de către alte instituții decât Consiliul Județean, chiar voit, ca să nu fim acuzați că ținem partea cuiva. Important este că s-a trecut cu bine peste acest moment, în condițiile în care niciun pacient nu a avut de suferit. Criza de medicamente a fost generată și am mai avut un alt episod recent, cu trusele de transfuzii, când un referat a fost uitat, iar domnul manager Adrian Marc a rezolvat în timp record problema”, a spus Pataki Csaba.
Managerul Spitalului Județean, Adrian Marc, a explicat cum s-a evitat o criză majoră, dând detalii despre procedura de achiziție în regim de urgență a truselor de transfuzie.
”Vineri am aflat că nu sunt truse de transfuzii. Fără truse de transfuzii nu poți să facă transfuzii. Cine a rătăcit hârtia, nu contează. Am luat SEAP-ul, cele mai ieftine oferte, și în urma selecției făcute rapid, dar legal, mi s-a dat numele furnizorului și l-am sunat și l-am rugat să îmi trimită de urgență sâmbătă, cu curier rapid, ca să îmi intre în magazie cele 12.000 de truse, care sunt necesare până la finelele acestui. Au fost livrate sâmbătă, iar luni deja mi-a venit hârtia de la medic că nu are trusa de transfuzii. I-am spus că are și că sunt în magazia spitalului”, a spus Adrian Marc.
Sa intelegem ca in opinia noului manager,nu conteza cine te UCIDE la Spitalul Judetean Satu Mare.Ce mai, un sfant acest Marc! La el e iertarea!
View CommentPataki alias „Candy crash”, iar vorbeste fara noima. Habar nu are despre nimica si se bazeaza pe informatii eronate, dar niciodata nu se oboseste sa verifice sursele. Cand scapam de acesta gasca de amatori?
View Comment