DEZVĂLUIRI. Ipotezele anchetatorilor în cazul bărbatului găsit mort în curtea Spitalului Județean
Reporterii PresaSM.ro au reușit să afle noi date din ancheta autorităților cu privire la bărbatul găsit mort astăzi într-o fosă septică din curtea spitalului Județean Satu Mare.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că victima nu ar fi un angajat al Spitalului Județean, în condițiile în care reprezentanții Spitalului nu au recunoscut victima. Mai mult, corpul nu a intrat în putrefacție, semn că victima ar fi căzut în fosa septică de câteva zile.
Anchetatorii merg pe pista unui posibil pacient sau aparținător al unui pacient, care s-ar fi retras pentru a fuma, nu ar fi observat fosa septică și ar fi căzut în ea. Anchetatorii mai iau în considerare și posibilitatea ca victima să fi fost în stare de ebrietate, date fiind circumstanțele. Respectiv, o persoană trează ar fi observat pericolul, în mod normal.
Reamintim că un cadavru, al unei persoane de sex masculin, a fost găsit astăzi în jurul orei 11.30 în fosa septică a bucătăriei Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Cadavrul a fost scos de către un echipaj specializat al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Inițial, surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro, că s-a crezut că ar putea fi vorba despre un manechin. Prima dată, pompierii au observat doar o mână, dar când au reușit să ajungă la cadavru și-au dat seama că este vorba despre o sesizare reală, cât se poate de gravă.
Cazul a fost preluat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Corpul neînsuflețit va fi depus la morga Spitalului Județean în vederea efectuării autopsiei.