Despăgubiri uriașe cerute de familia lui Beniamin de la Poliția și Poliția Locală Satu Mare
Familia lui Beniamin O. (29 de ani, din Ardud), tânărul ucis în centrul municipiului Satu Mare de către Sere Vasile Anderson (34 de ani), a dat în judecată statul român pentru neglijență și solicită despăgubiri morale și tragerea la răspundere a celor care s-ar putea face vinovați de neglijență în serviciu.
Familia, respectiv mama și frații victimei, solicită suma de 350.000 de euro, respectiv 8.717,53 lei cu titlu de daune materiale, constând în cheltuieli de înmormântare.
Motivele invocate de avocatul familiei
Viorel Vașvari, avocatul familiei victimei, susține că circumstanțe personale ale inculpatului Sere Vasile Anderson obligau autoritățile să ia măsuri efective și eficiente cu privire la persoana sa, respectiv de a-l scoate din rândul societății, pentru care reprezenta un pericol real.
Sere Vasile Anderson este o persoană fără adăpost, persoană care a fost în evidența autorităților pârâte, care a săvârșit în mod constat fapte antisociale, printre care contravenții și infracțiuni pentru care a și fost condamnat (furt, tâlhărie).
Doar în cursul anului 2020 (până în luna august), autoritățile de poliție, atât cele ale Inspectoratului de poliție, cât și cel ale Poliției locale, au aplicat în total 56 de sancțiuni contravenționale.
”Motivul principal pentru care am înaintat prezenta cerere de chemare în judecată îl constituie culpa pârâtelor materializat în starea de pasivitate a acestora față de faptele antisociale săvârșite anterior de făptuitorul Sere Vasile Anderson, factor ce condus la producerea evenimentului din 22.08.2020, ce s-a finalizat cu decesul victimei O. Beniamin”, susține avocatul Viorel Vașvari.
Se cere pedeapsa maximă
Viorel Vașvari, avocatul familiei, a cerut sentința maximă fiindcă Sere Vasile Anderson ar fi un recidivist periculos, cercetat în trecut pentru infracțiuni de furt și tâlhărie. Avocatul acuzării a concluzionat că Sere Vasile Anderson este un pericol public evident, iar locul său este după gratii, pentru o perioadă cât mai lungă.
”Inculpatul putea să omoare pe oricine, a fost un joc al hazardului. A mai atacat cu cuțitul și alte persoane cu două săptămâni înainte de această faptă. De aceea cerem aplicarea pedepsei maxime prevăzute de lege, respectiv 20 de ani”, a spus avocatul Viorel Vașvari la ultimul termen al procesului.
Potrivit informațiilor PresaSM, sentința se va da în cursul săptămânii viitoare.
Prima acțiune, respinsă de Tribunal
Potrivit informațiilor PresaSM, acțiunea civilă a fost deschisă în data de 15 ianuarie 2021 la Tribunalul Satu Mare, familia chemând în judecată Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Locală, Primăria Satu Mare și Direcția de Asistență Socială.
Acțiunea familiei a fost respinsă în data de 9 februarie 2021, judecătorii opinând că cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată. Doar că, în data de 15 februarie 2021, judecătorii au decis: ”(…) admiterea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, instanta constatând ca litigiul este scutit de plata taxei judiciare de timbru”.
Pe cale de consecință, în data de 11 martie 2021, un complet al Tribunalului Satu Mare a dispus trimiterea cauzei spre judecare către completul investit inițial, în vederea continuării judecății.
Criminalul își așteaptă sentința în câteva zile
Sere Vasile Anderson (34 de ani) este ucigașul tânărului Beniamin O., în vârstă de 29 de ani din Ardud. Inculpatul și-a recunoscut faptele în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare.
Criminalul – aflat în arest preventiv – a fost trimis în judecată în data de 9 noiembrie 2020 pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și riscă cel puțin 25 de ani de închisoare. În această lună își va afla sentința la Tribunalul Satu Mare.
Mai mulți membri ai familiei victimei s-au constituit parte civilă în proces. Cel mai probabil, vor solicita daune morale. Având în vedere faptul că inculpatul este o persoană fără venituri, recuperarea unor daune ar fi destul de greu de realizat.
De unde a început totul
Reamintim faptul că în data de 28 august 2020, Sere Vasile Anderson l-a înjunghiat mortal pe Beniamin O. Potrivit informațiilor PresaSM, criminalul ar fi luat cuțitul de pe masa unei pizzerii situate în Pasajul Corneliu Coposu, unde l-a amenințat pe un ospătar că dacă nu îi dă pizza îl va omorî. Norocul angajatului a fost că în zonă s-a aflat un bărbat impunător, care l-a alungat.
”După ce l-a omorât pe acel tânăr a trecut din nou pe lângă mine și spunea pierdut că nu el l-a înjunghiat, că el nu i-a făcut nimic. Acest individ ne-a tot amenințat cu moartea în ultimele zile și era liber pe străzi, în centrul municipiului Satu Mare”, a spus ospătarul amenințat de criminal.
Martorii au declarat pentru PresaSM că agresorul se lega la întâmplare de oameni pe stradă.
”S-a legat de victimă și de prietena lui. Criminalul l-a împuns cu cuțitul atât de rapid, că săracul tânăr nici nu a realizat pe moment ce i s-a întâmplat. Nici noi nu am văzut cuțitul. După vreo cinci secunde a exclamat că l-a înjunghiat, apoi s-a albit tot la față și a căzut la pământ. Scenă îngrozitoare, în zona centrală a municipiului Satu Mare”, a spus un martor pentru PresaSM.
Alți doi sătmăreni puteau să fie chiar ei primele victime ale agresorului, în vârstă de 34 de ani.
”Eram cu un prieten pe stradă, iar individul umbla haotic. S-a băgat și în noi intenționat. Venea față în față cu noi, cât era de larg trotuarul, dacă luam pe dreapta venea spre dreapta, dacă pe stânga venea spre stânga. Părea drogat”, a spus un al martor, pentru PresaSM.
Din păcate, Beniamin O., în vârstă de 29 de ani, din Ardud, nu a mai avut șansa să scape de criminal.
Ce spun procurorii
În referatul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
În data de 28.08.2020, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau în fata imobilului situat în Piata Libertătii, nr. 18, din Satu Mare, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S.V.A. i-a aplicat victimei O.B. o lovitură cu cuțitul la nivelul hemitoracelui stâng, lovitură care au provocat hemoragia internă consecutivă unei plăgi înțepat-tăiate penetrante în cavitatea toracică stânga cu lezarea cordului şi ulterior decesul victimei.
Criminalul, zeci de amenzi în ultimii ani
Criminalul este un client mai vechi al polițiștilor locali, potrivit surselor PresaSM. Acesta a fost ridicat de pe stradă de 75 de ori în ultimii 10 ani. A fost amendat, dar nu și-a plătit amenzile.
Nu poti pune ptret le viata unui om. Nu e nici mult nici putin. E ceva care o sa-i ajute sa treaca peste trauma. Primaria sa plateasca!
View CommentUrmează o serie de mutări de dosare, dar familia are perfectă dreptate. Atâta timp cât derbedeii au drepturi, oamnenii de rând la fel au drepturi, dreptul la viața pașnică. Din păcate și mâna polițiștilor este legată, nu prea au legi să intervină cum se cuvine.
View Comment