Descoperire macabră. Un nou-născut şi un făt, găsiți în cutii, într-o groapă acoperită doar pe jumătate
Într-un cimitir din Bihor a fost făcută o descoperire sinistră. Cadavrele unui nou-născut şi unui făt au fost găsite într-o groapă acoperită doar pe jumătate cu pământ, într-un cimitir din comuna Spinuş, titrează jurnaliștii eBihoreanul.
Polițiștii bihoreni au fost sesizați că, în incinta unui cimitir din localitatea bihoreană Spinuș, se află o groapă săpată și acoperită pe jumătate cu pământ.
”La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Rurală Marghita, alături de polițiștii Servicului de Investigații Criminale, însoțiți de un medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Bihor, care au constatat că într-o groapă se află două cutii termoizolante, în interiorul cărora erau două cadavre umane, unul fiind avorton și unul fiind un nou-născut”, se arată în informarea trimisă de de cei de la IPJ Bihor.
În urma examinării medico-legale a cadavrelor, nu au fost identificate urme de violență. Cele două cadavre ar fi fost înhumate, posibil necorespunzător, de o firmă de servicii funerare.
”În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a reieșit că, în urmă cu aproximativ o lună, o societate comercială, având ca obiect de activitate servicii funerare, ar fi ridicat cele două cadavre de la o unitate spitalicească din Oradea, iar, la solicitarea aparținătorilor, le-ar fi înhumat într-un cimitir din localitatea bihoreană Spinuș”, precizează comunicatul.
Polițiștii din Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.