Descoperire MACABRĂ în centrul Sătmarului. Cadavru găsit în putrefacție
Corpul în stare avansată de putrefacție al unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit AZI în zona centrală a municipiului Satu Mare. Mai exact, în blocurile de lângă Primăria municipiului Satu Mare. Mai exact, în imobilul cu numărul 40.
Polițiștii au fost sesizați de către vecini, care au fost alarmați la rândul lor de mirosul care venea din apartament. Ajunși la fața locului, polițiștii criminaliști au realizat că bărbatul era mort de mai multe zile, cadavrul intrând în putrefacție.
Din câte se pare, în cauză nu ar fi elemente care să inducă posibilitatea unei crime. Dar acest lucru se va stabili cu exactitate după ce medicii legiști vor efectua autopsia.
Polițiștii audiază mai mulți vecini și apropiați ca să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-ar fi produs decesul.
Interesant este faptul că tot mai multe persoane cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani sunt găsite moarte în casele lor și sunt descoperite doar după câteva zile.
De exemplu, o persoană decedată, aflată în stare de putrefacție a fost găsită, în luna august, de către un echipaj al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență într-un bloc din municipiul Satu Mare. Mai exact, din Cartierul Micro 14. Aleea Neajlov.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 40 de ani, despre care vecinii nu mai știau nimic de circa o săptămână. Și la acea dată vecinii au fost alertați și din cauza mirosului care venea din locuință.
Pompierii au pătruns pe geamul apartamentului situat la etajul 2 al blocului, iar acolo au găsit cadavrul bărbatului, care se afla în stare de putrefacție, motiv pentru care nici nu s-a mai încercat vreo manevră de salvare.