Descoperire dramatică într-un bloc din Micro 14. Sătmărean găsit decedat în apartament
Un sătmărean în vârstă de 47 de ani a fost găsit fără suflare în apartamentul său din cartierul Micro 14. Polițiștii au fost chemați la fața locului.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de miercuri, 7 iunie, în municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, polițiștii au fost chemați la fața locului după ce un sătmărean, în vârstă de 47 de ani, a fost găsit decedat în locuința sa situată într-un bloc din cartierul Micro 14.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost depus la Prosectura Spitalului Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei.
Potrivit primelor informații, nu există suspiciuni că bărbatul ar fi murit din alte cauze decât cele naturale.