Descinderi DNA la Satu Mare. Prejudiciu de milioane de lei din subvenții ilegale, via APIA
Doi sătmăreni au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție fiind acuzați că au obținut pe nedrept peste trei milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi depus documente false la APIA pentru a obține, în mod nejustificat, subvențiile pentru creșterea animalelor.
Direcția Națională Anticorupție precizează că a trimis în judecată doi sătmăreni, unul dintre aceștia președinte, celălalt secretar al unei asociații de crescători de animale, pentru că ar fi obținut ilegal subvenții de la APIA.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, la data faptelor președinte, respectiv secretar al unei asociații de crescători de animale, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”, precizează anchetatorii.
Potrivit procurorilor, totul a început în urmă cu 14 ani, când cei doi s-au înțeles să depună documente false la APIA pentru a obține subvențiile acordate pentru creșterea animalelor. Timp de opt ani, spun anchetatorii, cei doi ar fi obținut peste trei milioane de lei.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2008-2016, inculpatul, președinte al unei asociații de crescători de animale din județul Satu Mare, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (declarații, centralizatoare, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață. Prin aceste demersuri, asociația condusă de cei doi inculpați ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 3.170.683 lei”, explică cei de la DNA.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de cei doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.