Descinderi ale mascaților la contrabandiștii de țigări din municipiul Satu Mare
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat joi o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Satu Mare.
Acșiunea este în continuarea cercetărilor într-un dosar penal constituit sub aspectul infracțiunii asimilate contrabandei, prin colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat 2.440 de fire țigarete. Cercetările continuă în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale.
La activități au fost angrenați luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.