Deputatul UDMR, Nagy Szabolcs: ”Am întrebat comunitatea ce așteaptă de la noi”
Deputatul UDMR de Satu Mare, Nagy Szabolcs, a precizat că își propune și îi propune electoratului să le acorde încrederea politicienilor UDMR, iar împreună ”să avem o voce puternică, să avem drepturi garantate pentru minorități, să avem mai multe resurse de dezvoltare, iar Europa să fie mai puternică!”.
Parlamentarul sătmărean a mai precizat că ”În ultima perioadă, în cadrul mai multor consultări și întâlniri, i-am întrebat pe membrii comunității noastre ce acțiuni ar trebui să desfășoare UDMR în Parlamentul European. Maghiarii au formulat aceste obiective, iar noi dorim să le atingem după 9 iunie în noul Parlament European, care sperăm că va avea o nouă conducere. În cadrul reuniunii de astăzi a Consiliului Reprezentanților Unionali am făcut un rezumat al sarcinilor noastre pentru anul super-electoral 2024”.
Întrebat de ce este important ca UDMR să intre la Guvernare și să aibă o reprezentativitate importantă la nivelul Uniunii Europene, deputatul Nagy Szabolcs a explicat: ”Anul 2024 va fi unul dezastruos pentru investițiile locale! Liderii autorităților locale intră, deja, în panică și pe bună dreptate, deoarece, din cauza deciziei Guvernului, impozitul pe venit nu ajunge 100% la comunitățile locale, deși aceste fonduri au fost folosite până acum în beneficiul dezvoltării pe plan local. Pentru un oraș mare, acest lucru înseamnă o pierdere de până la 100 de milioane de lei din bugetul local față de anul precedent! Este o realitate tristă și va fi responsabilitatea Guvernului atunci când banii pentru proiecte și investiții majore se vor epuiza la mijlocul anului. Noi, UDMR, vom elimina toate aceste nedreptăți”.