Deputatul Radu Cristescu, despre PNRR: ”Sărăcește românii, e o trădare națională”
Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, critică în termeni duri Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe care îl consideră ”o trădare națională”, și care va avea ca efect ”sărăcirea populației și îndatorarea României”.
Deputatl social-democrat a criticat vehement PNRR, în special după ce ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a recunoscut ca nu a citit tot proiectul, în condițiile în care programul ar fi fost întocmit de către diferite firme de consultanță.
În PNRR, Guvernul și-a asumat reforma sistemului de pensii care presupune, printre altele, adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii simultan cu înlocuirea Legii 127/2019, inclusiv eliminând stabilirea unei perioade fixe de contributivitate de 25 de ani. Dar și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, în cazul femeilor, spune Radu Cristescu.
“În loc să fie un plan de dezvoltare, acest PNRR se transformă într-o gaură neagră, într-o austeritate, căci se vor tăia pensii și salarii. Pensionarii vor pierde peste 9 milioane de euro, iar bugetarii peste 1,2 miliarde de euro, astea prin neindexarea pensiilor și înghețarea salariilor. (…) Săracim populația ca să luam cu împrumut banii noștri, care îi dăm organismelor europene, căci noi dăm bani la Uniunea Europeană. Toate statele iau banii pentru tehnologie și energie verde, pe când noi îi luăm pentru austeritate, nu pentru dezvoltare economică”, a precizat deputatul Cristescu.
Deputatul sătmărean își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca România să ajungă în situația Greciei, cu un grad de îndatorare de peste 55 la sută.
“Anul trecut s-a aruncat pe piață ideea cu creșterea vârstei de pensionare. Au încercat atunci reacția populației, care nu a venit. Uite că acum se confirmă, așa că românii vor munci până vor cădea lați. Această coaliție PNL-USR-UDMR duce țara spre dezastru”, a concluzionat Radu Cristescu.