Deputatul Radu Cristescu acuză Primăria Satu Mare că ar încerca să dea ”cel mai mare tun cu licitația pentru salubrizare”
Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, susține că Primăria Satu Mare pregătește ”cel mai mare tun cu licitația pentru salubrizarea municipiului-reședință de județ”, după ce licitația anterioară a fost anulată, iar orașul are acum doar servicii temporare de salubrizare.
Deputatul Cristescu se întreabă dacă în județul Satu Mare mai există instituții ale statului român care să investigheze activitatea unor administrații locale, făcând referire directă către Primăria Satu Mare.
”Nu știu dacă în Satu Mare mai există organe abilitate. Și fac un apel Poliției Satu Mare, domnului chestor Stan: Mai avem Serviciu de Investigare a Fraudelor?! Mai avem Poliție Economică?! Știm cu toții cine câștigă contractele de lucrări în Satu Mare, respectiv firmele de casă ale UDMR”, spune Radu Cristescu.
Parlamentarul social-democrat susține că s-ar încerca favorizarea firmei AVE Bihor, a cărei patroni ar avea legături strânse cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Acesta a mai precizat că va pune la dispoziția organelor judiciare toate documentele în acest sens.
”Se pregătește un alt tun pe bani mulți. Mă refer la licitația pentru salubrizarea municipiului Satu Mare, organizată pe data de 10 sau de 11, nu știu exact. A fost o întreagă istorie aici, și mă refer la o firmă din Ungaria, pe numele ei AVE, a domnilor Miklos, tatăl și doi fii. Se pare, la nivel de speculație, apropiați ai domnului Viktor Orban. Interesele sunt foarte mari ca AVE să câștige licitația în municipiul Satu Mare. Oamenii au copiat, pur și simplu, caietul de sarcini de la Odorheiu Secuiesc, câștigat de AVE, și pentru municipiul Satu Mare. Am să dau toate copiile Inspectoratului Județean de Poliție, inclusiv DNA-ului”, spune Radu Cristescu.
Mai Cristescu nu ti-i rusine ?? Ai dat mana cu Pușcaș?? Mai rai decât Florisal nu pot sa fie. Ai rămas fără grai în PDS si acum cauți motiv sa te mai bagi în fata. Du-te la Caprici ca asta-ti este nivelul : de chelnerițe. Poate ele te asculta. Noi ceilalți nu mai ascultat ce-ti iese din gura ca ești un penibil
View Comment