Deputatul Octavian Petric cere convocarea Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale
Deputatul Pro România, Octavian Petric, cere convocarea Parlamentului pentru a vota legea care prevede eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Octavian Petric consideră că joacă cu demisia a parlamentarilor PSD și USR este doar o mișcare electorală, fără efecte juridice.
”Demisia parlamentarilor USR și PSD este o păcăleală, pentru că dacă voiau cu adevărat să rezolve problema pensiilor speciale ale parlamentarilor o puteau face prin adoptarea unei legi care să le abroge”, a afirmat Octavian Petric.
Deputatul de Satu Mare a votat în favoarea eliminării pensiilor speciale și în primăvara acestui an, dar legea adoptată atunci a fost atacată la Curtea Constituțională.
”Guvernanții și partidele care susțin Guvernul nu vor să renunțe la pensiile speciale, altfel ar fi făcut-o deja. Au lipit beneficiile parlamentarilor de cele pentru magistrați, parlamentari, aviatori, în încercarea de a se asigura că, atunci când s-a discutat, cei de la Curtea Constituțională o va declara neconstituțională”, a afirmat deputatul sătmărean.
Acesta afirmă că dacă USR și PSD vor cu adevărat eliminarea pensiile parlamentarilor trebuie să convoace o ședință de plen zilele acesta și să se voteze legea.
”Degeaba își dau demisia unii acum, că au în spate alte mandate și tot beneficiază de pensia specială. Desigur, există și varianta în care Orban renunță la circ și, în loc de populisme, vine cu o OUG prin care abrogă pensiile speciale pentru parlamentari. Asta s-ar aplica de îndată, pentru toată lumea, nu doar pentru Ciolacu. Nu poți să vii și să spui că n-ai bani de alocații, de pensii, de salarii, de un venit minim de criză pentru cei cu venituri foarte mici, de sprijin economic pentru companii, dar tu să dai pensii speciale parlamentarilor. Aici este de fapt problema!”, a mai declarat Octavian Petric.