Deputatul Nagy Szabolcs: Strategiile pentru investiții teritoriale integrate vor fi elaborate conform particularităților locale
Camera Deputaților a adoptat astăzi în calitate de for decizional proiectul de lege elaborat de UDMR, conform căruia posibilitățile de finanțare din fonduri europene vor putea fi utilizate mai eficient de administrațiile publice locale, anunță deputatul UDMR de Satu Mare, Nagy Szabolcs.
De asemenea, Benedek Zakariás, viceliderul grupului parlamentar UDMR, inițiatorul propunerii legislative a declarat că, prin această modificare legislativă, în perioada de programare 2021-2027 se vrea încurajarea elaborarea strategiilor de investiții teritoriale integrate (ITI) realizate din fonduri europene, ținând cont de particularitățile regiunii respective.
„De acum Agențiile pentru Dezvoltare Regională în regiunile Mureș, Harghita, Covasna, Bihor, Sălaj, Satu Mare, dar și din alte zone ale țării, vor putea elabora strategiile pentru ITI (Investiții Teritoriale Integrate) conform priorităților locale, ceea ce nu era posibil până acum. Totodată, în lege a fost inclusă o nouă prevedere potrivit căreia asociațiile de dezvoltare intercomunitară din aceste județe pot primi sprijin din partea Ministerului Fondurilor Europene.” – a declarat deputatul UDMR adăugând că, strategia pentru dezvoltare teritorială integrată sau Investiția Teritorială Integrată (ITI) este un pachet de măsuri, care gestionează coerent utilizarea la nivel local a fondurilor UE pentru dezvoltare teritorială, în diferite domenii.