Deputatul Nagy Szabolcs salută investiția în Educație făcută de Primăria Satu Mare

Un nou pas important pentru educația din Satu Mare! Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, una dintre cele mai căutate unități de învățământ din municipiu, beneficiază de o extindere semnificativă. O nouă clădire modernă a fost inaugurată, în urma unei investiții de 8 milioane de lei, asigurată integral din bugetul local.
Noua aripă, construită în centrul municipiului, dispune de un subsol, parter și două etaje, oferind 11 săli de clasă complet echipate și două laboratoare specializate – unul de informatică și unul de științe – dotate cu aparatură de ultimă generație. Investiția răspunde cererii tot mai mari de locuri la această unitate de prestigiu, unde în prezent învață peste 600 de elevi.
La evenimentul de inaugurare a participat și ministrul educației, Daniel David, întâmpinat de autoritățile locale și județene.
Deputatul UDMR de Satu Mare, Nagy Szabolcs, a subliniat că această investiție este o dovadă clară a angajamentului comunității față de viitorul educației.
„Credem că astfel de investiții ne asigură viitorul. Am solicitat ministerului un parteneriat consolidat pentru a continua să facem și mai multe pentru elevii sătmăreni”, a declarat parlamentarul.
Noua clădire asigură condiții optime pentru desfășurarea activităților didactice și vine într-un moment oportun, în contextul creșterii continue a numărului de elevi înscriși la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”.
