Deputatul Magyar Lorand: ”Subvenție de minimis pentru producătorii de struguri de masă”
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale oferă podgoriilor o subvenție de tip „de minimis” în valoare de 1.200 de euro la hectar pentru a stimula producția internă de struguri, inclusiv producția și plantarea soiurilor de struguri de masă, a anunțat deputatul UDMR Lóránd Magyar. Hotărârea de guvern privind noul program de subvenție în valoare de 15 milioane de lei a fost adoptată de Guvern în cadrul ședinței din 16 iunie.
Subvenția care poate fi solicitată până la 15 iulie se adresează numai producătorilor de struguri de masă, cultivarea strugurilor pentru vin sau a soiurilor mixte este în totalitate exclus din program. Forma de funcționare al beneficiarilor nu este limitată: pot aplica persoanele fizice care dețin un certificat de producător primar, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale și podgoriile care funcționează ca entități juridice. Cel mai important aspect este ca producătorul să aibă cel puțin 10 arii (o mie de metri pătrați) de teren plantat cu struguri de masă, în timp ce plafonul suprafeței viticole eligibile pentru subvenție a fost stabilit la 10 hectare.
Pentru a beneficia de subvenția de 1 200 de euro la hectar, producătorul trebuie să se angajeze să producă o cantitate de cel puțin 6000 kg pe hectar, pe care să o vândă până cel târziu pe 29 noiembrie, dovedind tranzacția prin documente financiare oficiale (facturi, panglici de casierie, foi din cartea producătorului). Un detaliu important este ca, în cazul podgoriilor din registrul agricol al municipalității competente la nivel regional, pe lângă dimensiunea exactă a suprafeței, clasificarea strugurilor de masă trebuie, de asemenea, să fie inclusă în loturi.
„În județul Satu Mare, fermierii plantează struguri în primul rând în scopul vinificației, producția strugurilor de masă neavând tradiție în regiunea noastră. Cu toate acestea, cred că, motivați de subvenție, este posibil ca unii producători să întreprindă, totuși, plantarea strugurilor de masă.” – a declarat Magyar Lóránd, deputat UDMR, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților.
Cererea de includere la program și certificatele necesare se pot depune până cel târziu la data de 15 iulie, iar documentele financiare necesare decontării vor fi solicitate de direcția agricolă competentă a județului până cel târziu la sfârșitul lunii noiembrie. Verificările înainte de recoltare, estimarea culturilor și controlul soiurilor de struguri de masă se efectuează de către o comisie mixtă formată din experți din cadrul Direcției Agricole Județene și al Agenției de Intervenție și Plăți Agricole (APIA). Bugetul de 15 milioane de lei (3 milioane de euro) pentru finanțarea programului va fi asigurat din bugetul propriu al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.