Deputatul Cristescu, nemilos cu ministrul de Interne după Congresul PNL, cu mii de participanți
Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, îl critică dur pe ministrul de Interne, Lucian Bode, după Congresul PNL din București, la care au participat peste 5.000 de persoane.
Redăm mai jos postarea deputatului sătmărean:
”Au trecut 72 de ore de la festivalul nesimțirii, alias congresul PNL de la Romexpo, în care 5000 de inși s-au adunat să-și aleagă noul Papă, în plină pandemie, vrând parcă să se asigure că virusul va fi împrăștiat în toate județele țării. Nimic nou sub soare: în secolul 14, un alt Papă chema credincioșii să vină și să se roage în grup împotriva Marii Ciume, reușind doar să o răspândească și mai tare.
Au trecut 72 de ore și ministrul de Interne – și, mai grav, ministru interimar la Justiție -, Lucian Bode, încă nu a avut decența să-și prezinte demisia după ce a girat iresponsabilitatea de la Romexpo, încălcând toate legile și regulamentele în vigoare. Ori poate acele reguli se aplică doar românilor de rând, cei care plătesc taxele, nu le și spoliază. Chiar „trebuie să moară oameni”, cum zicea Iohanis după tragedia de la Colectiv, pentru ca acest figurant liberal să plece?
Lucian Bode, șarlatan iresponsabil, tu nu mai ai dreptul să stai un minut pe scaunul de ministru. Dă-ți demisia neîntârziat și cere scuze tuturor românilor”.
Extraordinar! Cat curaj! Cata pricepere! Ce om! Ce conducator!
View Commentce om,ce mare caracter,puteți să-i puneti cu poza aia de mare boos tot timpul,veți si exact ca și el.
View Comment