Deputatul Cozma denunță alegerea noului vicepreședinte al CJ Satu Mare: „O sfidare; printr-o procedură nelegală”
Într-o postare pe pagina sa de socializare, deputatul Adrian Cozma denunță alegerea noului vicepreședinte al Consiliului Județean care a avut loc în urmă cu două zile. Cozma i-a felicitat pe consilierii PNL care nu au participat la vot și a caracterizat procedura de alegere drept „nelegală” și „o sfidare a comunității sătmărene”.
Totul a pornit de la ședința extraordinară a Consiliului Județean Satu Mare ce a avut loc în urmă cu două zile și în care, potrivit ordinii de zi, a fost ales și noul vicepreședinte al CJ, după ce funcția a fost vacantată prin alegerea lui Mircea Govor ca deputat în Parlamentul României.
Roxana Petca, tot de la PSD, a preluat funcția, astfel că componența politică a conducerii CJ Satu Mare a rămas împărțită între UDMR și PSD, un lucru care, spune liderul PNL Satu Mare, arată că politicienii nu au învățat nimic din alegerile de anul trecut.
„După alegerile de anul trecut, toți politicienii, mai mici sau mai mari, din administrația locală sau centrală, pretind că au înțeles mesajul electoratului și că vor face ceva pentru a se recredibiliza în fața poporului. Nimic mai fals, singurul care a învățat ceva este poporul, acesta a învățat că este principala forță a acestei țări, esența și seva nației românești”, spune Adrian Cozma.
Cozma, liderul liberalilor sătmăreni, care și-a recâștigat la alegeri funcția de deputat, critică procedura de alegere a noului vicepreședinte, pe care o numește „nelegală” și arată cu degetul spre alianța dintre UDMR și PSD.
„Recent am văzut un gest obscen de sfidare a comunității sătmărene prin alegerea, printr-o procedură nelegală, a unui nou vicepreședinte de consiliu județean la Satu Mare, în persoana unei apropiate a băieților din familia Govor. În condițiile în care județul nostru se confruntă cu cea mai scăzută speranță de viață din România, cu un sistem de asistență socială pe butuci, cu o criză de personal medical în specializări de maximă necesitate, coaliția antiromânească Govor-Pataki promovează oameni fără o minimă experiență profesională în condițiile în care sunt doi medici între consilierii județeni. Sigur, experiența și cariera profesională a consilierilor de valoare, indiferent de partid, pălește în fața mofturilor și ambițiilor odraslei domnului Govor”, a scris Cozma în postarea sa.
Cozma spune că PSD va încerca să facă același lucru și la conducerea Primăriei Satu Mare.
„Aceiași acțiune intenționează să o facă domnul Govor și la primăria Satu Mare, prin numirea surorii sale în funcția de viceprimar, însă nu cred că domnul Kereskenyi este la fel de ușor de manipulat ca și domnul Pataki”, mai spune liderul liberalilor sătmăreni.
„Îi felicit pe consilierii județeni ai PNL care au dat dovadă de caracter și onestitate, refuzând să participe la această acțiune ce se constituie ca afront la adresa bunului simț. Totodată îi îndemn să fie curajoși și să folosească toate mijloacele legale pentru a promova și apăra interesul cetățenilor”, a conchis Adrian Cozma.
Președintele Organizației Județene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, reacționează, și precizează că Adrian Cozma ar face mai bine să se abțină de la comentarii de acest gen, întrucât tocmai el susține apropiați de-ai săi pe funcții publice pe alte criterii decât cele de meritocrație: „Adrian Cozma s-a trezit să vorbească, deși nu are nicio implicare în conducerea județului. Tot el își forțează finul în toate funcțiile, deși acesta este complet nepregătit și lipsit de abilități politice. La fel sunt și cei din jurul său.
Pe Roxana mi-o asum, ea nu are nicio legătură cu Răzvan și are studii în medicină, dacă se dorește verificarea acestui aspect. De altfel, prima mea opțiune pentru această poziție a fost Dascălescu, dar el a ales să rămână medic și consilier județean. Deciziile pe care le iau le asum politic și îmi asum răspunderea pentru ele, exact cum am făcut și cu Buzgău sau Lenuța Cornea, unde s-a dovedit că am avut dreptate.
Cât despre municipiu, nu s-a pus niciodată problema să fie vorba de sora mea. Mă aștept, totuși, la o informare corectă a cititorilor, nu la propagarea unor speculații de pe Facebook. Dacă eram întrebat pe acest subiect, aș fi răspuns clar.
În plus, pe ce criterii a fost numit Beșeni vicepreședinte la Consiliul Județean? Ce experiență relevantă avea în administrație? În trecut, a fost doar un pierde-vară, angajat la UPU fără a demonstra vreo competență.
Ba mai mult, Cozma comentează de pe margine ca la fotbal, pentru ca în Consiliul Județean și la municipiu cât el este președinte, PNL nu contează, nu e abordabil, așa că să mănânce semințe și să comenteze de pe margine, în rest eu voi lua cele mai bune și corecte decizii împreună cu colegii mei pentru binele județului Satu Mare, fapte nu vorbe. Lătrai de genul lui Cozma nu mă interesează, oamenii sunt sătui de astfel de abordare și așteaptă proiecte concrete de impact, nu povești de can-can”.