Înainte de votul moțiunii de cenzură din Parlament, ”PSD împarte mere seci și otrăvite”, este de părere deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară. Mai exact, spune Romeo Nicoară: ”Adică bani care nu există pentru primării. Păcăleală, minciună, bătaie de joc”.
Redăm mai jos poziția deputatului PNL:
”Publicarea listei proiectelor ce vor fi finanțate din Fondul de Dezvoltare și Investiții arată din nou fața urătâ a PSD-ului. Marea păcăleală este că NU sunt bani pentru aceste proiecte. În plus, peste 80% din sumele promise sunt îndreptate spre primării de culoare roșie și au fost “serviți” cu prioritate doar aceia care știau “pe surse” ce documente au de pregătit.
Comisia Nationala de Strategie și Prognoza ce gestionează aceste proiecte (condusă din umbră tot de celebrul Vâlcov) nu are în conturi banii. Ce le-a rămas sunt doar 300 milioane lei, împrumutați din Trezorerie, bani ce ajung să acopere proiecte doar din 3 județe, Teleorman, Olt sau Bacău… restul să aștepte la anul și la mulți ani!
În esență, promisiunile de finanțare pentru aceste proiecte au legătura directă cu moțiunea de cenzură de mâine din Parlament. PSD le transmite parlamentarilor săi: „Votați ce trebuie că poate mai facem rost de bani!”
Acest mod mizerabil de a face politică în stil PSD-ist nu ține cont nimic: de nevoile reale de dezvoltare al țării și de nevoile reale ale comunităților. Nu conteaza pentru ei ce vor oamenii, ci doar să râmână la butoane. Satu Mare nu face o excepție”.