Dependent de păcănele, un sătmărean a spart mai multe case. S-a ascuns sub patul în care dormea proprietara
Un tânăr, în vârstă de 19 ani, a fost condamnat ASTĂZI, de către magistrații Judecătoriei Satu Mare, la pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendare după ce a intrat prin efracție în trei case din județul Satu Mare. Toți banii pe care i-a furat i-a pierdut la aparatele de jocuri de noroc. Într-unul dintre furturi, individul a fost la un pas de a fi surprins de proprietara care dormea, așa că s-a ascuns sub pat. Dar a fost prins în scurt timp de Poliție.
Conform informațiilor PresaSM, prima infracțiune a comis-o după ce a intrat într-o casă, iar dintr-un portmoneu aflat în dulapul din bucătărie a sustras suma de 3200 de lei. Ulterior a pătruns într-un alt imobil prin forțarea unui geam tip termopan, iar dintr-un portofel aflat într-un corp de mobilă din dormitor a sustras suma de 400 de lei. Într-un final, a pătruns într-o a treia locuință, a forţat placajul din spate al unei noptiere aflată în dormitor şi a sustras suma de 3.000 de lei.
După ce a dat prima spargere, primul drum l-a făcut până la magazin, de unde şi-a luat o băutură energizantă, după care a mers acasă. Banii sustraşi i-a cheltuit la păcănele pe parcursul mai multor zile. După a doua spargere, individul le-a spus polițiștilor că a ieşit pe unde a intrat şi a plecat la bar, unde a jucat suma de bani la păcănele.
Ultima spargere a dat-o după ce a rămas fără bani de păcănele. A observat o casă în care ştia că ar trebui să fie bani. Acesta a intrat în curte, poarta din faţă fiind deschisă, s-a uitat împrejur pentru a vedea dacă este cineva. A încercat să intre pe uşa din faţă, însă aceasta era închisă, fapt pentru care s-a deplasat la un geam lateral care era rabatat şi a băgat mâna pe deschizătura geamului, reuşind să îl deschidă. După ce a intrat în casă, s-a deplasat în dormitor, unde se afla o persoană de sex feminin în vârstă care dormea, astfel că s-a ascuns sub pat şi a aşteptat aproximativ 10-15 minute până acea persoană a plecat din casă.
În momentul în care persoana respectivă a plecat, suspectul a ieşit de sub pat şi a început să caute prin casă, iar la un moment a forţat placajul din spate al unui dulăpior, iar din interior a sustras suma de aproximativ 3000 de lei. A ieşit din casă pe uşa de la intrare, aceasta fiind deschisă şi a plecat spre casă. La scurt timp a fost oprit de către organele de poliţie cărora le-a înapoiat suma de bani.