Demers concret. Primăria și marile firme din Satu Mare vor să aducă tinerii acasă
Primăria municipiului Satu Mare, alături de reprezentanți ai marilor companii din județul Satu Mare, se vor afla în 11 – 12 mai în municipiul Cluj Napoca, acolo unde le vor prezenta studenților sătmăreni care studiază la facultățile din Cluj oferta de locuri de muncă pe care mediul de afaceri din Satu Mare le pot oferi. Evenimentul va fi găzduit de Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Inițiativa îi aparține lui Butka Gergo, consilier în cadrul Primăriei Satu Mare.
”În 11-12 mai, în Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca vom aborda acești studenți. (…) Vom merge la Cluj Napoca, acolo unde sunt cei mai mulți studenți din județul Satu Mare. Noivom merge împreună cu companiile din județul Satu Mare și le vom prezenta studenților că există și în Satu Mare job-uri bine plătite. Chiar Satu Mare este mai atractiv decât pare. Avem argumente solide. De exemplu, în Satu Mare viața este mult mai ieftină, iar părinții îi pot ajuta pe acești tineri, iar aici se pot găsi locuri de muncă mult mai bune”, a spus Butka Gergo.
Butka Gergo a mai spus că se va crea o bază de date cu toți studenții interesați, aceștia urmând să stabilească posibile relații contractuale cu marii angajatori din județ.
”Se va crea o bază de date, iar pe partea companiilor vom face o înregistrare. După discuțiile noastre cu diferite companii din județ, aceștia sunt deschiși. Se vor oferi posturi de la ingineri hidraulici până la ingineri de soft-ware bine plătite”, a mai spus Butka.