DECIZIE. Primăria Satu Mare cere clarificări în proiectul spitalului privat, de mari dimensiuni
Reprezentanții pe probleme de urbanism ai Primăriei Satu Mare au amânat proiectul spitalului privat de mari dimensiuni care trebuia să se construiască în extravilanul municipiului reședință de județ. Reprezentanții administrației locale cer clarificări vizavi de proiect, cu atât mai mult cu cât se intenționează construirea de locuințe pe o mare parte din teren, într-o zonă extravilană.
Primăria a respins proiectul
Mai exact, pe Drumul Județean 194, înspre Sătmărel. Potrivit proiectului, este vorba despre construirea unui întreg ansamblu, cu clădiri de șase și patru etaje, case de locuit și locuri de recreere.
Printre posibilele motive ale amânării se pot număra faptul că exact prin mijlocul viitorului complex trece o linie de înaltă tensiune. De asemenea, terenul se află în extravilan, la câțiva metri de traseul viitoarei centuri a municipiului Satu Mare, iar reprezentanții Primăriei se pare că nu mai ar fi de acord să introducă pe bandă rulantă, și în orice condiții, terenuri în intravilan.
Mai mult, pe o mare parte din teren se intenționează construirea de case individuale, iar cei din administrația locală vor să evite un posibil proiect imobiliar mascat.
Inițiatorul acestui proiect este fostul manager al Spitalului Județean, Camilio Coste. Acesta a precizat la postul local de televiziune Nord-Vest TV că nu înțelege motivele acestui refuz.
Proiectul arată bine…pe hârtie
Potrivit proiectului, capacitatea viitorului spital ar putea fi de 240 de paturi, la care se adaugă zeci de locuințe pentru medici. Spitalul urma să fie dotat cu tehnică modernă. Viitorul spital nu va face concurență Spitalului Județean Satu Mare (cu o capacitate de 1.100 de paturi), ci ar veni în completarea serviciilor oferite de spitalele de stat. Mai exact, aici ar urma să se recupereze pacienții din diferite spitale de stat, care nu au astfel de servicii.
Reamintim că acest complex ar trebui să se construiască pe un teren cu suprafața de 72.800 metri pătrați, situat pe Drumul Judetean 194, dintre Satu Mare si Sătmărel.
Se propune construirea unui spital privat cu șase, respectiv patru etaje! Pe lângă clădirile spitalului, se vor mai construi parcări, construcţii de recreere, bazin de înot, parc. Mai mult, prin proiect se propune construirea unor locuințe destinate personalului unității, pe suprafața de 500 metri pătrați. Este vorba despre un număr de 74 de case, cu câte două camere. Fiecare casă va avea câte patru locuri de parcare.
Mai bine acordati unda verde pentru construirea unei noi Biserici, avem mai mare nevoie ea decat un spital!!
View CommentOare de ce consilierii n-au văzut nimic atunci când au aprobat să se mai înghesuie un bloc în Centrul Nou al orașului, lângă școala generală și doar la câțiva metri distanță față de un alt bloc???? Consilierii sunt plătiți din banii noștri, deci cum își permit să ne ia și aerul pe care îl respirăm, tot mai poluat și acesta?!
View Comment