De neoprit. Mai mulți indivizi, cu permisele anulate sau suspendate, prinși beți la volan
În timp ce executau controlul si supravegherea traficului rutier, poliţiştii orașului Livada au oprit duminică, în jurul orei 17.00, pentru control un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitate. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 51 de ani, pentru care testarea alcoolscop a relevat o concentratie alcoolica de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orasenesc Negrești Oaș pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma extinderii verificărilor poliţiştii au constatat că cel în cauză avea permisul de conducere anulat din anul 2011. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană aflată sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat.
În data de 07.05.2017, în jurul orei 23.40, poliţiştii Secţiei Rurale Beltiug aflați în serviciu împreună cu cei din cadrul Poliţiei Oraş Ardud au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza localități Socond. La volan a fost identificat un tânăr de 25 ani din Socond, pentru care, după ce a fost testat alcoolscop, s-a stabilit că avea o concentraţie alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv petru care a fost condus la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Verificările extinse au relevat că cel în cauză avea dreptul de a conduce suspendat încă din data de 27.09.2016.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.