Se închid școlile! De luni, vacanță forțată pentru toți elevii
Elevii vor intra în vacanță începând de luni. Practic, guvernul va extinde vacanța celor din ciclu primar și elevilor de gimnaziu și liceu. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp ce președintele Iohannis.
„Școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați și prin profesorii și învățătorii care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni, va fi vacanță pentru cei mici. S-a decis astăzi, ca aceată vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu, pentru două săptămâni. Deci, începând de luni este vacanță școlară”, a spus Klaus Iohannis.
Anunțul a fost făcut după ce șeful statului a discutat cu reprezentanții guvernului care sunt implicați în gestionarea pandemiei.
Un anunț din partea executivului cu privire la modul de legiferare a modificărilor va veni în cursul zilei de vineri.
Tot astăzi, șeful statului a anunțat și unele dintre măsurile care se vor impune, tot începând cu ziua de luni. Persoanele nevaccinate vor avea restricții atât pe timp de noapte, cât și pentru mai multe timpuri de activități pe timpul zilei.