De la nuntă cu mașina în stâlp. Șoferul beat a scăpat cum nu se putea mai bine pentru el
Un tânăr, în vârstă de 28 ani, are studii superioare, de profesie inginer, s-a ales SĂPTĂMÂNA ACEASTA cu o amendă penală de 6.000 lei. Și asta după care în timp ce conducea autoturismul marca Opel, pe Drumul Comunal 47, din direcția Căminul Cultural Foieni spre localitatea Urziceni, neadaptând viteza maximă admisă pe sectorul de drum, a pierdut controlul direcției de mers intând într-un stâlp de susținere a firelor electrice din partea dreaptă a direcției de mers.
Conform informațiilor PresaSM, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie a prezenţei alcoolului în aerul expirat de 0,71 mg/l. Potrivit concluziilor buletinului de analiză toxicologică, șoferul avea un grad de îmbibaţie a alcoolului în sânge de 1, 31, respectiv 1,06 g‰.
Șoferul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că s-a aflat la o nuntă, a consumat alcool, fără a putea preciza cantitatea, iar ulterior s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel, cu intenția de a se deplasa în localitatea Urziceni.
Tânărul a scăpat doar cu amendă penală grație faptului că este un cetățean model, bine integrat în societate și nu avea antecedente penale. Iar magistrații au încercat să îi dea o pedeapsă cât mai simplă, pentru a nu-i strica planurile de viitor.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ