Preotul ortodox paroh Gabriel Chereji din satul Cuța, județul Satu Mare, ajutat de cele două fiice ale sale, a mers pe la fiecare credincios din sat și le-a lăsat câte o ramură sfințită, cu ocazia Duminicii Floriilor.
”DUMINICA FLORIILOR, Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! La Mulți și Binecuvântați Ani! Tuturor care poartă nume de flori. Astăzi, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am fost pe întreg satul, la fiecare casă și am împărțit ramuri sfințite cu ocazia Sărbătorii Floriilor. M-am bucurat enorm, când am aflat de la credincioși, că sfintele slujbe pe care le săvârșim pe altarul de vară, se aud în întreg satul. Și iată cum fiecare familie din sat, se află ca și în biserică atunci când săvârșim sfintele slujbe pe altarul de vară”, a precizat părintele Gabriel Chereji.
Tânărul preot s-a întors acum circa doi ani de la Paris, unde a slujit timp de trei ani. De când s-a întors, n-a stat o clipă. A schimbat faţa satului, spun oameni. Şi, cel mai important, i-a făcut să vină cu drag la biserică.
foarte frumos..
View CommentUn preot exemplu! Face multe pentru comunitate. Felicitări! Dumnezeu să-i răsplătească faptele bune!
View Comment