De ce se întârzie reabilitarea Hotelului Dacia?! Nu s-a început absolut nimic
Sătmărenii așteaptă cu interes demararea lucrărilor de reabilitarea a Hotelului Dacia. Potrivit informațiilor PresaSM, compania Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag – noul proprietar – nu a început încă procedura pentru autorizarea și, implicit, începerea lucrărilor. Situația la zi este următoarea: Hotelul Dacia are un nou proprietar, dar starea clădirii este la fel de proastă.
Nu s-a început procedura
Reporterii PresaSM au stat de vorbă cu Zamfir Danciu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, care a precizat că încă nu s-a solicitat niciun aviz din partea instituției pe care o reprezintă. Aviz obligatoriu dacă se intenționează să se demareze lucrările.
Chiar și în cazul în care se va depune întreaga documentație, va fi nevoie de o perioadă de câteva luni pentru ca toată documentația să fie aprobată. Asta dacă dosarul depus în vederea obținerii autorizațiilor este bine întocmit. În caz contrar, lucrările nu vor începe nici măcar în acest an.
Primăria insistă la noul proprietar
Primarul Kereskényi Gábor s-a întâlnit în data de 8 iunie cu reprezentantul noului proprietar al Hotelului Dacia, căruia i-a transmis că dorește ca imobilul să fie renovat cât mai repede.
”Reabilitarea Hotelului Dacia trebuie să înceapă cât mai repede. Sătmărenii vor ca orașul să-și recapete clădirea- simbol. Am cerut noului proprietar să se apuce cât mai repede de lucru, să pregătească documentațiile și apoi să înceapă restaurarea. Din partea Primăriei Municipiului Satu Mare vor avea tot sprijinul!, a afirmat edilul Kereskényi Gábor.
Istoria unei tranzacții
Reamintim că noul proprietar al Hotelului Dacia este firma Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag. Cei din conducerea companiei Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, cu sediul în Budapesta (Ungaria) au bătut palma cu foștii acționari ai Hotelului Dacia. Vorbim aici despre Beniamin Ţânţaş (50,5%), Felicia Piuian (36,9%) şi Silviu Valentin Sumlas (12,5%), potrivit ONRC.
Peste un secol de istorie
Inaugurat în 1902, hotelul Dacia din Satu Mare a fost privatizat prin metoda MEBO în 1995, când foştii angajaţi au devenit acţionari. În 2007, clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri din Negreşti-Oaş – Vasile Ţânţaş, care a plătit 1,7 milioane de euro. Noul proprietar s-a angajat să o renoveze şi să o transforme într-un hotel de lux. Însă investiţiile au fost abandonate din cauza crizei.