Dacia a trecut la noul logo pentru toate modelele. Ce simbolizează Dacia Link
Simbolul se numește Dacia Link și va putea fi regăsit pe toate modelele românești comandate după data de 16 iunie. Pe străzi, mașinile se vor vedea abia pe final de 2022.
După ce şi-a făcut apariția, la jumătatea anului 2021, pe suporturile de comunicare iar apoi, de la începutul anului 2022, în reţeaua de showroom-uri, a venit rândul gamei de vehicule să adopte noua identitate a mărcii Dacia. Dincolo de schimbările de design, această nouă identitate reflectă angajamentele de viitor ale Dacia, punând în evidență valorile pe care s-a construit succesul mărcii.
Modelele cu noua identitate vizuală pot fi comandate începând din 16 iunie. Primele livrări sunt prevăzute la finele anului 2022.
Noua identitate vizuală Dacia își face apariția pe toate modelele mărcii
Veritabil simbol al noii sale identități vizuale, emblema „Dacia Link” se regăsește de acum pe toate modelele mărcii. Integrarea noii sigle a condus la modificarea calandrului, ale cărui elemente distinctive, cu un contur evoluat, adoptă culoarea albă.
Compusă din literele D şi C stilizate, legate între ele asemenea elementelor unui lanț, noua emblemă evocă în acelaşi timp robustețe şi simplitate. Denumită „Dacia Link”, această siglă este ușor vizibilă de la distanță, fiind prezentă în plus pe jantele tuturor modelelor.
O altă schimbare imediat vizibilă o constituie apariția logotipului în partea din spate a tuturor modelelor, precum şi pe volanul acestora.
Introducerea noii identități este însoțită de apariția noii nuanțe „Gris Mégalithe”, pe barele de pavilion, pe scuturile de protecţie faţă şi spate, precum şi pe carcasele oglinzilor retrovizoare ale modelelor Sandero Stepway, Spring şi Duster.