Curtea Supremă a decis. Masca de protecție, obligatorie în spațiile deschise
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți că măsura privind obligativitatea purtării măștii în sparții deschise este legală. Hotărârea a fost pronunțată într-un dosar deschis de o avocată din Constanța care a contestat decizia Departamentului pentru Situații de Urgență, titrează Hotnews.
- „Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând : Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu. Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei”, este minuta deciziei instanței supreme.
Hotărârea este definitivă.
În 23 decembrie, în acest proces intentat DSU de către o avocată din Constanța, Curtea de Apel Bucureşti a decis eliminarea obligativității purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, măsură prevăzută într-un ordin de instituire a carantinei în Constanţa.
Prin acestă decizie, Curtea de Apel a eliminat prevederile art. 4, pct.15, din Ordinul șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise. Prin acest ordin a fost prelungită carantina la Constanța, din 18 decembrie până în 1 ianuarie. Decizia Curții de Apel a fost atacată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.