Cum va fi vremea la Satu Mare săptămâna următoare. Cresc temperaturile. Când revin ploile
Temperaturile la Satu Mare încep să crească, anunță meteorologii, care spun că sătmărenii se pot aștepta la o săptămână cu vreme schimbătoare, în care vom avea parte și de precipitații. Nici nopțile nu vor mai fi geroase, minimele nu vor coborî sub -4 grade Celsius în cursul săptămânii viitoare, anunță meteorologii.
Săptămâna care urmează va începe cu maxime de trei – patru grade la Satu Mare, arată prognoza meteo, care precizează și că ne-am putea confrunta cu precipitații sub formă de ploaie în cursul zilei de luni. Temperaturile pe timpul nopții nu vor coborî sub -2 grade Celsius.
Marți, cerul va deveni variabil, iar maxima zilei va fi de două grade Celsius, iar sătmărenii se vor putea bucura și de soare, chiar dacă dimineața devreme, minimele vor ajunge chiar și la -4 grade Celsius. Mai cald va fi în cursul zilei de miercuri, când meteorologii se așteaptă ca maximele să ajungă și la trei grade Celsius, iar noaptea, mercurul din termometre nu va coborî sub 1 grad Celsius. Cerul, în cursul zilei de miercuri va fi mai mult acoperit, iar șansele de precipitații, sub formă de ploaie, vor crește odată cu lăsarea serii.
Pe joi, temperaturile vor crește și mai mult, dar cresc și șansele de ploaie. Cerul va rămâne închis pe tot parcursul zilei și nu este exclus ca și vântul să mai prezinte unele intensificări. Temperatura prognozată pentru Satu Mare este de cinci grade Celsius, în timp ce minimele vor ajunge la 4 grade Celsius.
De vineri, vremea se va răci, cu maxime ce nu vor depăși 4 grade Celsius, în timp ce în noaptea de vineri spre sâmbătă, mercurul din termometre va ajunge la -4 grade Celsius. Cerul va fi variabil în cursul zilei de vineri, iar pe weekend-ul următor, meteorologii anunță maxime de 1 grad Celsius și minime cuprinse între -4 și -6 grade pe timpul nopții. În schimb, cerul va fi variabil, iar sătmărenii se vor putea bucura de soare.