Cum va fi vremea la final de săptămână. Temperaturi sub pragul de îngheț
Sătmărenii nu vor scăpa de precipitații nici la acest final de săptămână, iar meteorologii se așteaptă ca minimele nocturne să ajungă sub pragul de îngheț.
Vreme friguroasă și mohorâtă la final de săptămână. Asta prognozează meteorologii pentru județul Satu Mare. Ploile vor continua, iar minimele din timpul nopții vor coborî sub 0 grade Celsius.
Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros și nu sunt excluse ploi de scurtă durată pe timpul zilei. Maximele nu vor urca peste 13 grade Celsius dar, spun meteorologii, vântul va sufla cu 17 km/h la rafală, iar temperaturile resimțite vor fi în jurul valorii de 11 grade Celsius. Noaptea va fi răcoare, cu minime ce vor ajunge și la 0 grade Celsius.
Duminică, cerul va rămâne acoperit în prima parte a zilei, iar izolat sunt așteptate și precipitații. Mercurul din termometre nu va urca peste 13 grade Celsius, dar vântul se va mai domoli, comparativ cu ziua precedent. În schimb nopțile devin și mai răcoroase. Sunt așteptate minime de -1 grad Celsius și în județul Satu Mare. Frigul va lovi zonele înalte și cele depresionare, mai arată prognoza meteo.
Săptămâna care urmează va începe cu vreme bună, dar temperaturile vor rămâne tot în jurul valorii de 13 grade. Abia odată cu finalul de săptămână ne putem aștepta la o ușoară încălzire a vremii. Nopțile vor rămâne deosebit de reci, cu minime de -2 grade Celsius prognozate pentru noaptea de luni spre marți.
Nu este exclus ca noi informări și avertizări să fie emise de către Administrația Națională de Meteorologie, în funcție de evoluția vremii.
Meteorologii au avertizat încă de la începutul săptămânii că urmează o răcire bruscă a vremii, sub influența unui val de aer polar.
Citește și:
Informare de vreme rea. Ploi abundente și temperaturi scăzute la Satu Mare
VIDEO. Șoferi cu apa până la glezne. Parcare inundată de ploaia torențială