Cum va fi vremea în zilele următoare. Cât mai durează canicula
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă valabilă pentru întreaga țară până pe 29 august. Indicele temperatură-umezeală va fi în continuare ridicat, iar la Satu Mare maximele prognozate ajung la 34 de grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă, valabilă până pe 29 august.
„În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade în toate zonele de câmpie și podiș, iar îndeosebi în Oltenia și Muntenia se vor atinge valori de 35…36 de grade”, spun meteorologii.
Iar dacă restul țării va avea parte și de episoade de furtuni și vijelii, la Satu Mare cerul va rămâne mai mult senin în următoarele zile.
Maximele prognozate pentru județul nostru ajung la 34 de grade Celsius pe durata zilelor de marți, miercuri și joi, iar la final de săptămână sunt așteptate 33 de grade Celsius.
Puțin mai cald va fi în zona Careiului, acolo unde mercurul din termometre ar putea urca până la 35-36 de grade, arată prognoza meteo.
În schimb nopțile devin mai răcoroase, iar de la minime de peste 20 de grade vom ajunge la 17 grade pe durata zilelor de miercuri, joi, vineri și sâmbătă.
Și săptămâna care urmează, spun meteorologii, maximele în regiunea de nord-vest a țării vor rămâne ridicate, cu 33 de grade Celsius în termometre pe timpul zilei și nu mai puțin de 18 grade pe timpul nopții.
Căldura se va menține și în prima săptămână a lunii septembrie, mai arată prognoza meteo.