Cum să păstrezi hainele preferate mai mult timp: trucuri smart
Hainele dragi îşi pot păstra locul în dressing-ul tău pentru multă vreme, dacă le îngrijeşti corespunzător. Ca să te asiguri că materialele textile rezistă cât mai bine în timp, este esenţial să acorzi atenţie spălării, uscării, dar şi micilor trucuri de întreţinere. În acest fel, puloverul primit în dar de la cineva special, prima pereche de jeanşi de la un brand de renume sau cea mai călduroasă geacă pot rămâne în garderoba ta sezon după sezon.
Iată câteva trucuri smart ca să păstrezi hainele preferate pentru ani în șir:
Păstrează dulapul organizat
Atunci când păstrezi hainele corespunzător, ai toate şansele să te bucuri de ele pentru cât mai mult timp. Încearcă să ai mereu dressing-ul organizat şi să depozitezi hainele corect, în funcţie de croiul lor şi de material. În acest fel, îţi va fi mai uşor să ai mereu la îndemână piesele preferate.
Sortează hainele înainte de spălare
Spălarea hainelor este un pas esenţial în procesul de îngrijire al acestora. Ca să te asiguri că le îngrijeşti corespunzător, sortează hainele înainte de a le spăla. Încearcă să respecţi regulile de bază în procesul de sortare. Respectă atât indicaţiile oferite de producători pe etichetă, cât şi regulile ce ţin de culoare.
Rufele albe nu se spală niciodată împreună cu rufe negre. Hainele colorate este bine să le speli între ele, ca să te asiguri că pigmentul nu se va transfera pe ţesături de culoare deschisă. Lenjeria de pat sau de corp şi prosoapele se spala separat de haine precum cămăşile, blugii, rochiile sau sacourile.
Foloseşte uscătorul de rufe cu grijă
Uscătorul de rufe este de un real folos în îngrijirea hainelor, însă trebuie să îl foloseşti cu atenţie. Urmăreşte eticheta hainelor pentru a vedea dacă acestea se pot pune în uscătorul de rufe şi selectează programele potrivite, în funcţie de tipul de material. De obicei, piesele din piele, mătase, spandex sau paiete se usucă în mod tradiţional. Blugii, tricourile şi piesele din bumbac, lenjeriile de pat din bumbac şi prosoapele se pot usca cu ajutorul uscătorului de rufe, dacă eticheta lor indică acest lucru.
Alege un detergent potrivit
Ca să te bucuri de hainele preferate timp îndelungat, este important să alegi cu grijă detergentul. Optează pentru un produs adecvat programelor de spălare pe care le foloseşti. Spre exemplu, anumite tipuri de detergenţi sunt eficiente în apă rece, iar altele nu. De asemenea, poţi opta pentru detergenţi speciali, dedicaţi unui anumit tip de haine (negre, din lână sau din materiale dificil de întreţinut), pe care să îi foloseşti la nevoie.
Ocupă-te de tratarea petelor cât mai repede
Ca să eviţi petele permanente sau greu de scos, încearcă să te ocupi de ele cât mai repede. Nu lăsa hainele pătate în coşul de rufe pentru zile în şir. Mai degrabă, foloseşte un produs special dedicat acestor probleme, pe care să îl aplici direct pe pată, iar mai apoi spală piesa vestimentară de mână sau la maşină. Dacă nu eşti acasă, atunci foloseşte apă sau un şerveţel umed pentru a şterge pata imediat ce aceasta apare.
Optează pentru materiale de calitate
În general, materialele calitative rezistă mai bine în timp, ceea ce înseamnă că te vei putea bucura de piesele dragi pentru mai multă vreme. Mătasea, inul, bumbacul, lâna sau caşmirul se numără printre materialele din fibre naturale care se comportă foarte bine în timp. Majoritatea se pot pune la maşina de spălat, deşi piesele mai delicate este bine să le speli de mână.
Fibrele naturale şi calitative pot fi mai costisitoare, însă pe termen lung investiţia va merita. Este de preferat să ai doar câteva piese în garderobă, dar pe care să le poţi purta ani în şir. Astfel, optează ori de câte ori ai ocazia pentru materiale de calitate.
Dacă vrei să te bucuri de hainele din dressing mai mulţi ani, inspiră-te din trucurile de mai sus şi acordă atenţie uscării rufelor, dar şi spălării lor, de la sortarea acestora şi până la alegerea detergentului.