Cum s-a dat de gol un tânăr șofer sătmărean. Polițiștii din județul vecin au fost cei care l-au tras pe dreapta
Un tânăr din Satu Mare a fost prins băut la volan de către polițiștii din județul vecin. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe șoferul sătmărean la circa o jumătate de oră după miezul nopții, pe unul dintre bulevardele principale din Baia Mare. Polițiștii au deveni suspicioși după ce tânărul a deschis geamul mașinii și au simțit halena alcoolică.
Azi noapte, la ora 00.21, în timp ce polițiștii Biroului Rutier Baia Mare se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la efectuarea controlului asupra conducătorului unui autoturism, care a parcat în parcarea unui imobil de pe bulevardul Regele Mihai I.
La volan a fost identificat un bărbat de 27 de ani din județul Satu Mare. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest rezultatul fiinde de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.