Cum explică CFR calvarul unor elevi din Satu Mare, în drum spre Marea Neagră
Zeci de elevi din județul Satu Mare s-au dus sâmbătă în vacanță pe litoralul Mării Negre. Doar că – în condiții nu foarte clare – copiii nu au mai ajuns să aibă nici măcar locuri pe scaune, ca să nu mai vorbim despre cușetă. Așa că au fost nevoiți să stea – la un moment dat – în picioare.
PresaSM a prezentat pe larg acest subiect —-> CFR și-a bătut joc de zeci de minori din Satu Mare. Haos la organizare, copii în picioare!
Conducerea CFR Călători a reacționat și a ținut să explice situația, din punctul său de vedere.
Redăm mai jos comunicatul remis către PresaSM:
”La cumpărarea biletelor de tren pentru IR 1944 Satu Mare – Mangalia din data de 3 august de către organizatorul taberei de copii, CFR Călători a vândut acestuia 42 de locuri la vagon cușetă (în data de 26 iulie) și 150 de locuri la vagon clasa a II-a (în data de 29 iulie).
Pentru călătoria de întoarcere ce are loc în data 11 august 2019 cu trenul IR 1945 Mangalia – Satu Mare, CFR Călători a vândut organizatorului 192 de locuri la vagon clasa a II-a.
CFR Călători nu a încasat alte sume de bani, decât cele pentru locurile menționate mai sus și prin urmare nu se impune returnarea vreunei sume bani.
La trenul IR 1944 care a circulat în data de 3/4 august nu au fost bilete vândute și implicit rezervări cu plecare din stația București Băneasa (trenul nu are oprire în București Nord)”.
Deci după logica kefere copii sunt de vină, de fapt n-au văzut bine și a fost o iluzie optică că au stat în picioare. Eventual un vis urât. Și ne mai mirăm că mai nimeni nu merge cu trenul. Oare de ce?
View Comment