Primarul orașului Tășnad, Grieb Csaba Francisc, a felicitat-o pe Magonycz Maria, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani, un secol de viață, oferindu-i cu acest prilej o diplomă de apreciere, simbol al respectului din partea întregii comunități.
”Suntem aici pentru a-i ura „La mulți ani!”, multă sănătate și fericire doamnei Magonycz Maria, oferindu-i în același timp, un buchet de flori, un tort și o diplomă de apreciere din partea Primăriei si Consiliului Local al Orașului Tășnad”, a spus primarul orașului Tășnad, Grieb Francisc.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în sala de căsătorii a orașului Tășnad. Centenara a fost însoțită de nepoata ei, care a dezvăluit că bunica ei nu a fost niciodată bolnavă, a muncit toată viața și chiar la această vârstă longevivă este încă lucidă.