FOTOGALERIE. ”Sediul” Primăriei Satu Mare care nu va fi construit niciodată
Centrul vechi al municipiului Satu Mare este considerat unul dintre cele mai valoroase zone din punct de vedere arhitectural din nord-vestul României. Din păcate, din lipsă de fonduri cetrul vechi este lăsat în paragină. Consiliul Local a aprobat întocmirea unor studii de fezabilitate pentru un viitor proiect de reabilitare. Asta în condițiile în care se vor putea obține fonduri în acest sens.
Până atunci, un tânăr arhitect sătmărean – pe numele său Adrian Pop – a întocmit un proiect foarte interesant. Mai exact, arhitectul a conceput un proiect – încă din anul 2010 (lucrarea sa de diplomă) – al unui viitor sediu al Primăriei Satu Mare. Adrian Pop a pus la dispoziția redacției presasm.ro fotografii ale proiectului său.
Acesta este prevăzut a fi amplasat între Casa de Modă și Catedrala Romano-Catolică din Piața Libertății, pe locul fostei primării. Acum, în acel loc se află un mic părculeț, dar în toate Planurile Urbanistice Generale acolo este prevăzută o clădire. Adrian Pop a mai proiectat și parcările din Micro 17, dar și viitorul stadion Olimpia.
”Situl pe care în prezent există un spaţiu verde a fost, până în anul 1975, locaţia vechii primării a oraşului. Clădirea propusă întregeşte şi închide frontul pieţei Libertăţii, considerată „centrul vechi” al oraşului Satu Mare. În acelaşi timp, prin amplasamentul pe care îl ocupă, are rolul de a media dialogul dintre arhitectura clădirilor din piaţa Libetăţii (secolul XVIII) şi bulevardul I. C. Brătianu, format din locuinţe colective construite în anii 1960. Aceste condiţionări definesc volumul clădirii, care preia aliniamentele, însă realizează acest dialog dintre diversele stiluri arhitecturale ce definesc contextul”, a declarat Adrian Pop.
Acest posibil sediu al Primăriei Satu Mare este o clădire cu două niveluri la subsol, parter și patru etaje. Sunt prevăzute două parcări cu 524 de locuri la cele două niveluri ale subsolurilor, un adăpost de protecție civilă pentru 430 de persoane. Tot în acest proiect este prevăzut și un restaurant, dar și alte facilități care să deservească cetățenii.