FOTO&VIDEO. Cum a fost un bărbat la un pas de a incendia un bloc întreg
Un sătmărean a fost la un pas de a da foc unui bloc întreg după ce a uitat pe aragaz o tigaie. Surse au declarat pentru PresaSM.ro că un bărbat s-a pus să își facă de mâncare, a pus tigaia pe foc și s-a pus mai apoi să se întindă …puțin. Doar că, între timp, a adormit.
Norocul a făcut ca o persoană din blocul vecin a observat cum din incinta apartamentului se deja masiv un fum negru și a anunțat pompierii.
”În seara de vineri, salvatorii Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament situat la etajul şapte al unui bloc de locuinţe din municipiul Satu Mare, evenimentul fiind anunţat în jurul orei 21:18. La adresa indicată s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de lucru la înălţime (autoscară) şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, se degaja o mare cantitate de fum din întreaga locuinţă, fiind cuprinsă de flăcări o tigaie uitată pe aragaz de către proprietar. În urma incendiului a ars uleiul din tigaie şi s-a degradat aragazul”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.