Culmea PROSTIEI. Un biciclist s-a AUTOACCIDENTAT grav și s-a ales și cu DOSAR PENAL
Poliţiştii din Ardud au fost solicitaţi în jurul orei 22:25 să intervină la un eveniment rutier petrecut pe DN 19 A.
În fapt, numitul Marius D., de 41 ani, din Ardud, în timp ce se deplasa pe DN 19 A cu bicicleta şi aflat în vădită stare de ebrietate, a pierdut controlul asupra bicicletei și a intrat cu aceasta în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de mers, unde s-a izbit de un capăt de podeț, lovindu-se la nivelul capului și al membrelor superioare.
Biciclistul a fost transportat cu ambulanța la UPU Satu Mare, în vederea efectuării de investigații medicale, urmând a se efectua cercetări privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă