Cu populația cum rămâne?! Doar avocații, notarii și executorii, scutiți de plata utilităților și a chiriei
Guvernul a aprobat, luni, o hotărâre prin care stabilește norme pentru amânarea obligaţiei de plată a facturilor la utilităţi şi chirie pentru avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti pe perioada stării de urgenţă, a anunțat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
„A fost adoptată o hotărâre de guvern pentru implementarea normelor de aplicare a prevederilor din OUG 29 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare. În speţă, vorbim despre exceptarea unor profesii pe perioada stării de urgenţă de la plata utilităţilor şi a chiriei, amânarea obligaţiei de plată a acestor facturi pentru profesiile din domeniul juridic care sunt obligate să nu-şi întrerupă activitatea în această perioadă, respectiv avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti”, a declarat Ionel Dancă la finalul şedinţei de guvern.
Starea de urgență a redus drastic activitatea în instanțe, iar avocații, dar și notarii și excutorii judecătorești resimt asta în activitatea lor. Mulți și-au redus complet activitatea, ceea ce înseamnă că și veniturile lor sunt zero.
Asta-i bună! Adică avocaţii, notarii şi executorii alcătuiesc cea mai dezavantajată categorie din această societate!?
View CommentSă vedeţi ce revoluţie va porni după ce se termină această pandemie. Decembrie 1989 a fost fix pix pe lângă ceea ceva urma.
Şi foarte probabil va veni o dictatură militară. Altă soluţie nu prea mai este.
Unde esti tu Tepes Doamne?
View CommentRuşine. După toată prostimea asta trebuia să zică că şi bugetarii sănt scutiți de plată şi ăia cu pensii speciale. Restul populației să plătească că numai pe ei io afectat maladia asta….
View CommentAsta e chiar bătaie de joc!!! Dar șefa de la Avocatul poporului de ce tace? Oare pentru favorurile care i s-au dat de curând? De unde o să aibă bani pentru facturi un muncitor care a rămas fără salariu??? Oribil PNL!!!
View CommentOare de ce doar uni au drepturi in tara adta noi astea prosti nu avem drepturi.Noi astea mai prosti trebe sa tacem noi avem pensii mizere va bateti joc de popor nu va satura dracu de bani.Nu aveti rusine sa mai propuneti asa ceva sa nu plateasca chirie utilitatDar nu toti suntem in aceiasi situatiie mai datile pensii speciale nesimtitilor puteti sa folositi bani aia ca nui metitati. Rusine
View CommentEste vorba de plata intretinerilor la cabinetele lor.Acolo au chirie,si toate celelate si daca au cabinetele inchise este de inteles .Asa este normal si pt.firmele care au aceleasi cheltuieli si sunt inchise temporar.
View Comment