Cu plicul la înmormântări. Propunerea unei parohii din țară: bani în loc de coroane
Plicul de la nuntă ar putea deveni obicei şi la înmormântări, cel puțin în Alba, acolo unde o parohie îi îndeamnă pe credincioși să renunțe la a cumpăra coroane din plastic, iar banii pe care i-ar cheltui pe acestea să îi ofere familiei îndurerate. Preoții spun că noul obicei nu doar că ar veni în sprijinul familiei, ci ar ajuta și mediul înconjurător, titrează cei de la Observator.
Noul obicei pe care reprezentanţii bisericii Bucium Poieni, parhoie din județul Alba, vor să-l implementeze printre enoriaşi va ajuta nu doar familiile nevoiaşe, ci şi parohia, care astfel va fi scutită de costurile mari cu salubritatea, iar coroanele de plastic nu vor mai ajunge să polueze mediul.
Potrivit preoților, multe dintre coroane ajung să fie arse la marginea cimitirului sau chiar aruncate de unii în albiile râului.
Reprezentanții unui ONG care luptă pentru protejarea naturii în județul Alba văd și ei cu ochi buni inițiativa. Potrivit acestora, de ani buni de zile încearcă să îi convingă pe credincioși că obiceiul legat de coroane este unul foarte nociv pentru mediul înconjurător și asta pentru că cele de plastic nu sunt reciclabile și nu sunt recuperate.
Și credincioșii parohiei se bucură de inițiativă. Costurile legate de înmormântare, dar și dificultățile economice: pensiile, salariile și alocațiile mici, îi fac pe localnici să spună că plicul cu bani ar ajuta mult mai mult decât puzderia de coroane.
si eu gandesc la fel.
View Comment