Cu alcoolemie uriașă, la 7.00 dimineața, un sătmărean și-a dus copiii la școală
Un sătmărean a băut un litru de pălincă și zece beri, iar dimineața și-a pus copiii minori în mașină și i-a dus la școală. Doar că la întoarcerea spre casă, acesta a fost oprit de către un echipaj de Poliție Rutieră, rezultând o alcoolemie foarte mare. Sătmăreanul a fost trimis în judecată SĂPTĂMÂNA ACEASTA, urmând să își aștepte sentința la Judecătoria Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, sătmăreanul – de profesie mecanic auto – a condus autoturismul marca Volkswagen pe strada Lebedei, având o îmbibaţie alcoolică de 2,32 g/l alcool pur în sânge la proba I, respectiv 2,25 g/l alcool pur în sânge la proba II. Acesta a fost prins de polițiști la ora 07.51.
Șoferul a declarat faptul că, în data de 13.06.2023, în jurul orei 07:00 s-a deplasat cu autoturismul împreună cu fiul său, pe care l-a dus la microbus, după care s-a reîntors după fiica sa, cu scopul de a o duce la școală. Acesta a arătat că la întoarcere spre domiciliu a fost oprit de către un echipaj de poliţie, care, după legitimare, l-a testat cu aparatul etilotest, indicând valoarea de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a menţionat că pe parcursul zilelor de sâmbătă, duminică şi luni, anterior opririi sale în a consumat băuturi alcoolice, respectiv pălincă de casă, aproximativ 1000 ml şi bere, aproximativ 10 beri cu alcool, a câte 500 ml fiecare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ