Agenți de la Poliția Locală au fost premiați după ce l-au prins pe suspectul din cazul crimei de la Satu Mare.
Agenții de la Poliția Locală care l-au prins pe suspectul principal în cazul de crimă de la Satu Mare au fost premiați. Primăria a fost și instituția care a anunțat faptul că suspectul a fost luat în custodia Poliției Locale.
Agenții au primit o diplomă de onoare. Primarul le-a cerut agenților să fie tot mai prezenți pe străzile orașului. Edilul le-a cerut disciplină și profesionalism.
„Primarul Kereskényi Gábor le-a acordat vineri o Diplomă de Onoare celor doi polițiști locali care l-au prins pe suspectul dublului asasinat care a avut loc în seara zilei de marți, în municipiul Satu Mare. Primarul le-a cerut tuturor polițiștilor locali să își facă simțită prezența în stradă și mai puternic, să dea dovadă de disciplină şi profesionalism în activitatea pe care o desfășoară ,” se arată într-un comunicat al Primăriei.
Suspectul a fost prins la mai puțin de 24 de ore de la săvârșirea faptei. P. Ioan Iosif, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut în fața procurorilor sătmăreni comiterea celor două crime în Cartierul Micro 15. El a fost adus joi, în jurul orei 12.00, în fața judecătorilor Tribunalului Satu Mare. Magistrații au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia. Suspectul este recidivist. Acesta mai are la activ o condamnare de doi ani. Suspectul își cunoștea victimele, ne-au explicat vecinii. Suspectul a fost văzut în jurul orei 15:00 ieșind din locuința victimelor.
Nu am vazut politisti patruland cam de multisor, desi stau la 4 minute de unde s-a infaptuit crima. „Sa dea dovada de disciplina si profesionalism”. De aceea trec in Micro 15 pe langa o masina neagra cu numarul SM-88-R…, care este parcata exact in dreptul semnului „Oprirea interzisa”, si nu intreprind nimic sa ii faca ceva doamnei, ca e a unei doamne masina, desi zilnic parcheaza acolo, ocupa si trotuarul, alte masini parcate pe interzis sunt si langa Pizzeria Gemelli, pe spatiul verde unde au oprit o data si 2 politisti de au cumparat pizza si au trecut pe langa zebra, in parcul de langa spitalul nou dorm boschetari si fac si mizerie, etc, etc.
Atuncea cum ramane cu civilii? Pana la urma cine au fost papagalii, civilii sau politistii?
View CommentBuna intrebare…
View CommentĂștia doi care fugeau în altă direcție și civilii care au prins criminalul?
View CommentNu am vazut politisti patruland cam de multisor, desi stau la 4 minute de unde s-a infaptuit crima. „Sa dea dovada de disciplina si profesionalism”. De aceea trec in Micro 15 pe langa o masina neagra cu numarul SM-88-R…, care este parcata exact in dreptul semnului „Oprirea interzisa”, si nu intreprind nimic sa ii faca ceva doamnei, ca e a unei doamne masina, desi zilnic parcheaza acolo, ocupa si trotuarul, alte masini parcate pe interzis sunt si langa Pizzeria Gemelli, pe spatiul verde unde au oprit o data si 2 politisti de au cumparat pizza si au trecut pe langa zebra, in parcul de langa spitalul nou dorm boschetari si fac si mizerie, etc, etc.
View Comment